Casa Olarului

Publicat in Branduri Maramureș


Casa Olarului

Daniel Les - Casa Olarului Baia Sprie

Creatori: Dana și Daniel Leș
Anul înființării companiei: 2005
Categorie: ceramică, turism

Aparent, Casa Olarului e o simplă pensiune situată în orașul Baia Sprie, cu 8 camere primitoare pentru turiștii care vor să uite de lumea agitată și să descopere traiul simplu, autentic, pe care îl aveau bătrânii odinioară. Unicitatea brandului o dă, însă, proprietarul: artistul Daniel Leș, recunoscut în lume pentru ceramica figurativă. Acesta și-a deschis atelierul și casa celor care vor să știe mai multe despre o tradiție de secole a Maramureșului.

„Mi-am dat seama că bunul cel mai de valoare pe care îl am eu la ora actuală nu îl reprezintă banii. Ceea ce am deosebit și natural este autenticitatea și am spus că o să marșez pe asta. Vreau să mă țin de rânduieli până la capătul vieții mele.”
Daniel Leș

Ce vă inspiră?
„Motive de inspirație sunt peste tot în jurul nostru, dar pe mine, în special, mă inspiră oamenii care au ajuns la senectute, ca să zic așa, la o vârstă la care în viața lor s-au sedimentat lucrurile bune. Mă inspiră foarte mult oamenii bătrâni: trăsăturile, obiceiurile, dar și natura”.

Citește povestea Casei Olarului…

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *