Casa mâncărurilor sănătoase

Publicat in Povestile creatorilor, Tinerețe fără bătrânețe


Sandwich House Baia Mare

Sandwich House Baia Mare

Brandul Sandwich House spune povestea întoarcerii acasă a familiei Iusco după mulți ani petrecuți în Occident. Numele ascunde în el chemarea spre casă a părinților și locurilor natale, odată cu sonoritatea lumii noi care i-a adoptat, în special Anglia, patria Lordului de Sandwich.

Dincolo de cuvinte și simbolurile grafice din logo, Monica Iusco și-a propus să transmită propria credință: că alimentele și hrana sănătoasă sunt cheia unui corp armonios. Acest crez i-a dat curajul să deschidă în Baia Mare un local contra trendului, chiar dacă era perioada de avânt a fast-food-urilor. A urmat o luptă, cu victorii și înfrângeri, din care până la urmă creatoarea brandului Sandwich House a ieșit învingătoare.

Monica a adus în bucătăria restaurantului din Centrul Vechi al Băii Mari rețete proprii, pe care le gătea acasă, pentru soțul și copiii ei, dar a creat și numeroase alte rețete de preparate care să îmbine un gust apetisant cu o prezentare aspectuoasă și un bogat conținut nutritiv.

Cu un pahar de smoothie verde în față, începem timid discuția despre cum s-a conturat brandul Sandwich House. Monica Iusco, proprietara afacerii și, totodată, creatoarea brandului, a început să viseze la un restaurant al ei încă din vremea în care lucra într-o cafenea din Londra. În momentele în care clienții se lăsau așteptați, Monica decora, în mod imaginar, localul pe care și-l dorea perfect pentru cei care aveau să-i treacă pragul. Începând de la culoarea pereților, până la așezarea mobilierului, modelul ambalajelor sau decorațiunile interioare, toate prindeau contur în mintea ei. Doar două erau necunoscutele în acel moment: unde și când.

Monica Iusco - Sandwich House Baia Mare

Monica Iusco – Sandwich House Baia Mare

Experiența londoneză

După șase ani petrecuți în Marea Britanie, Monica și soțul ei s-au întors în 2006 în Baia Mare. Prinsă în tumultul vieții de zi cu zi, cu un copil de doar câţiva ani, îi era foarte greu să meargă la cumpărături și să pregătească mâncare pentru ea și familia ei, astfel că era nevoită destul de des să ia masa în oraș, unde nu prea găsea preparate pe gustul ei. Așa i-a revenit în minte visul născut la Londra, de a deschide cândva un restaurant propriu. Își dorea să servească mâncare sănătoasă, pregătită cu grijă, din ingrediente proaspete și de calitate, precum cea pe care o prepara ea pentru cei dragi.

„M-am întors acasă și nu era nimic să-mi satisfacă nevoia de mâncare sănătoasă, care să-mi dea o energie bună pentru a o transmite mai departe. În afară de covrigi, plăcinte, fornetti, nu era nicio opțiune de prânz „take away”, iar eu, învățată de dincolo cu smoothie-uri, cu fresh-uri, cu sandwich-uri, cu salate, sufeream”, își amintește Monica Iusco.

Așa a început să lucreze la planul minuțios de a deschide un restaurant cu mâncare sănătoasă în Baia Mare. Periodic, a mers la Londra pentru a studia detaliile din localurile cu acest profil, pentru a vedea ce se potrivește și ce nu în România. A analizat detaliile de design interior, ambalajele, dispunerea mobilierului, organizarea. Tot plimbându-se pe străzile Londrei a avut și revelația numelui: Sandwich House. Și Sandwich House a rămas.

Lupta contra curentului

Deschiderea oficială a restaurantului Sandwich House a avut loc pe data de 1 decembrie 2009, după aproximativ 2 ani de la începerea lucrărilor, timp în care s-a dat atenție până și celui mai mic detaliu. În meniul inițial se aflau sandwich-uri, salate, prăjituri și fresh-uri, iar cele mai multe rețete le-a introdus după o lungă testare în bucătăria de acasă.
„Am o grămadă de reviste și de cărți acasă cu tot felul de rețete. Îmi place să testez și să le adaptez gusturilor mele, mă uit la programe TV de cooking, mă relaxează. Îmi place și să le gătesc celor dragi cu cele mai bune ingrediente. Asta mi-am propus și aici, să gătim, pe cât posibil, ca în bucătăria de acasă”, spune Monica Iusco.

În ciuda pregătirilor și a eforturilor făcute pentru ca totul să fie și să arate perfect, concluzia primelor luni a fost una dură pentru Monica: piața din Baia Mare nu era pregătită pentru ceea ce avea ea de oferit. Mulți dintre băimărenii obișnuiți să mănânce preparate tradiționale în oraș s-au arătat, într-o primă etapă, reticenți la noile rețete.
Un alt semn despre cât de nepregătită era piața din România pentru mâncarea sănătoasă servită pe conceptul „take away” e că nu exista o altă categorie de autorizare a activității decât cea a… fast-food-urilor!

Opacitatea pieței a condus în vara anului 2012 la închiderea temporară a restaurantului Sandwich House. Monica mărturisește că acea perioadă a fost foarte grea pentru ea, singura consolare fiind că, la un moment dat, va reuși să redeschidă. Iar momentul acela a venit. Tot pe 1 decembrie, la cinci ani de la inaugurare. Această etapă a adus și o serie de noutăți: au fost introduse preparate noi, precum și un meniu a la carte, iar timp de aproximativ un an imaginea Sandwich House a fost cunoscuta jucătoare de handbal Ada Nechita, care obișnuia să consume frecvent produsele Sandwich House.

Treptat, băimărenii au început să înțeleagă conceptul care stă în spatele Sandwich House, astfel că numărul clienților a crescut și continuă să crească de la o lună la alta.

Planurile Monicăi Iusco sunt foarte clare în ce privește Sandwich House, dar și misiunea sa socială: trebuie să conștientizeze cât mai multă lume cu privire la beneficiile alimentației sănătoase.

Vitrina Sandwich House Baia Mare

Vitrina Sandwich House Baia Mare

De la terapia cu medicamente, la terapia cu alimente

Ideea de a contribui într-un anumit fel la binele celor din jur a răsărit în sufletul Monicăi încă de la vârsta de 19 ani, când, fiind elevă la Școala Postliceală „Carol Davila”, a întâlnit-o și a avut-o ca profesoară pe Lucreția Titircă, o asistentă reputată din Baia Mare. La cei 66 de ani ai săi de atunci, doamna Titircă era plină de energie și dornică să continue munca în folosul colegilor săi și al pacienților. Monica a perceput-o atunci ca pe un mentor și, totodată, și-a propus să îi fie o sursă de inspirație pentru viitor.

Imaginea doamnei Titircă a urmărit-o ani la rând, iar în momentul în care s-a conturat ideea de a deschide restaurantul Sandwich House a realizat că asta este ceea ce vrea să facă cu adevărat în viață: să „vindece” oamenii, dar nu cu medicamente și ustensile medicale, ci cu ajutorul alimentelor.

Vezi și alte detalii despre brandul Sandwich House…

RelatedPost

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *